marți, mai 18, 2021

Omul de lîngă tine

Prezentăm oameni care au un impact asupra comunității în care trăiesc, oameni care ne inspiră prin ceea ce fac.

Realizator: Paul Adam

Dacă cunoști și tu o persoană care are ceva deosebit, care ne poate inspira să facem lumea mai bună, sau prin ceea ce face este un model pentru cei din jur, trimite-ne un email pe adresa redactie@as-tv.ro cu numele persoanei și motivul pentru care tu crezi că oamenii trebuie să afle despre ea.

 

 

ecologiști

00:11:34

Ecologiștii bistrițeni deplâng moartea ursului Arthur

Un dosar penal a fost deschis după uciderea ursului Arthur. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc fac cercetări pentru braconaj și uz nelegal de armă. Reacția ecologiștilor bistrițeni nu a întârziat.
00:04:32

Interviul Zilei

Marius Bălan, unul dintre veteranii activismului civic din municipiu le cere explicații noilor consilieri locali bistrițeni și conducerii Primăriei Bistrița pentru modul în care au tratat societatea civilă la adoptarea bugetului și în dezbaterile publice care au precedat-o. Mai multe aflați însă din Interviul Zilei realizat de colegul nostru Raimond Petruț.
- Advertisement -spot_img

Latest News

Băncile din România au investit milioane de euro în proiecte de digitalizare

Băncile din România au crescut investiţiile în automatizarea proceselor, astfel că în 2020 au fost investiţi peste 200 de milioane de euro în proiecte de digitalizare, potrivit unui comunicat de presă al Horvath care citează o analiză a companiei de consultanţă bancară Finnoconsult.
- Advertisement -spot_img