marți, mai 18, 2021

Omul de lîngă tine

Prezentăm oameni care au un impact asupra comunității în care trăiesc, oameni care ne inspiră prin ceea ce fac.

Realizator: Paul Adam

Dacă cunoști și tu o persoană care are ceva deosebit, care ne poate inspira să facem lumea mai bună, sau prin ceea ce face este un model pentru cei din jur, trimite-ne un email pe adresa redactie@as-tv.ro cu numele persoanei și motivul pentru care tu crezi că oamenii trebuie să afle despre ea.

 

 

culpă

Dosar penal în cazul decesului pacienților de la ,,Victor Babeș”

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a preluat de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 ancheta în cazul decesului celor trei pacienţi de la Institutul "Victor Babeş", fiind deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
- Advertisement -spot_img

Latest News

Băncile din România au investit milioane de euro în proiecte de digitalizare

Băncile din România au crescut investiţiile în automatizarea proceselor, astfel că în 2020 au fost investiţi peste 200 de milioane de euro în proiecte de digitalizare, potrivit unui comunicat de presă al Horvath care citează o analiză a companiei de consultanţă bancară Finnoconsult.
- Advertisement -spot_img