marți, mai 11, 2021

business

Cîțu: România trebuie să facă pasul spre o economie digitală

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care promovează know-how, a declarat, marţi, premierul Florin Cîţu, exprimându-şi speranţa că strategia pentru dezvoltarea pieţei de capital va fi aprobată cât mai curând în vederea dezvoltării investiţiilor.

Finanțări nerambursabile

Și în acest an bistrițenii pot obține fonduri nerambursabile de la bugetul local al municipalității. Solicitanţii de finanțare pot fi persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii sau culte religioase recunoscute conform legii.

Florin Jianu: Ministerului Economiei i-ar trebui vreo 10 ani să implementeze ceea ce şi-a propus

Reprezentanţii IMM-urilor din România: Ministerului Economiei i-ar trebui vreo 10 ani să implementeze ceea ce şi-a propus.

Euro a atins luni un nou maxim istoric

Euro a atins luni un nou maxim istoric, la 4,9261 lei, după cel atins la finele lunii martie, de 4,9251 lei.

OMV despre o posibilă vânzare a Petrom: Sunt zvonuri publicate, iar noi nu comentăm zvonuri

O posibilă vânzare a OMV Petrom (simbol bursier SNP) este văzută de către specialiştii din piaţă ca fiind puţin probabilă, mai ales în contextul în care tot interesul pieţei, inclusiv pe zona de fuziuni şi achiziţii, este orientat spre zona de energie verde.

România a produs în primele trei luni ale anului 117.789 autoturisme

România a produs în primele trei luni ale anului 117.789 autoturisme, din care 64.065 la fabrica Dacia din Mioveni şi 53.724 la Ford Craiova, arată datele publicate de ACAROM.

Vești bune din economie. Rata inflației a scăzut la 3,1% în martie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 3,1% în luna martie a acestui an. În urmă cu o lună, în februarie, conform datelor statistice, rata inflației era situată la 3,2%.

Deficit comercial de 3 miliarde de euro

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a României a fost de 3,070 miliarde de euro, în primele două luni din acest an, mai mare cu 455,9 milioane de euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 29 februarie 2020, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.

Investițiile străine vor crește în România în 2021

Indicatorul Business Sentiment Index din martie 2021, urmărit de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), arată că majoritatea companiilor mari din organizaţie se aşteaptă ca investiţiile străine directe în România să crească în cea de-a doua jumătate a anului curent, a declarat, marţi, preşedintele FIC, Ramona Jurubiţă.

Turcan vrea să-i convingă pe români să aleagă între pensie şi salariu

La privat nu poţi să interzici cumularea pensiei cu salariul”, a spus ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi24, explicând cum vor fi convinşi bugetarii să renunţe la astfel de practici.
- Advertisement -spot_img

Latest News

00:03:51

Ziua Europei a fost marcată și la Bistrița

9 mai este o zi plină de semnificații istorice . Astfel, cu ocazia Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene, duminică, la Monumentul Eroilor din Piața Petru Rareș a avut loc o ceremonie militară și religioasă.
- Advertisement -spot_img