marți, august 24, 2021

Unde se oprește inconștiența?

De citit!

Unde se oprește inconștiența?

Fără permis, băut și mașină neînmatriculată a produs și accident

Conducerea sub influența alcoolului, continuă să producă tragedii. Este un fenomen atât de răspândit, încât nu există săptămână fără evenimente bahice. Despre alcoolul la volan și urmările lui, am mai scris și aici. Însă cazurile noi, nu încetează să ne uimească.

În această dimineață, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 31 de ani, din Dobric, cercetat pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Bărbatul a fost depistat aseară, în jurul orei 23.00, la scurt timp după ce ar fi fost implicat într-un accident soldat cu pagube materiale, pe Drumul Județean 171, în localitatea Dobric. Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 1,36 mg/l în aerul expirat și i-au fost recoltate probe în vederea determinării alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat. De asemenea, acesta a părăsit locuința, deși se afla în carantină la domiciliu și a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 de lei.

Articolul precedentAngelo Bude
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

Unde se oprește inconștiența?

Șofer care a produs accident cu pagube materiale, surprins fără permis, cu alcoolemie de peste 1 la mie și mașină neînmatriculată. Unde se oprește inconștiența?

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: