joi, august 19, 2021

Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina

De citit!

Festivalul-concurs internațional de muzică populară românească ,,În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, la Cernăuți, în Ucraina

În perioada 23-25 iulie 2021, Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți a desfășurat una dintre cele mai de amploare acțiuni culturale din Regiunea Cernăuți – ediția a XVI-a a Festivalului-Concurs Internațional de Muzică Populară Românească ,,În grădina cu flori multe”, având ca obiective principale afirmarea, lansarea și încurajarea tinerilor interpreți, promovarea și stimularea celor mai autentici și mai talentați promotori ai cântecului și dansului popular românesc, ca o mărturie a valorilor identitare și a vieții comunității în care trăiesc.

Ediția actuală a festivalului a fost organizată în parteneriat cu Asociația Profesională Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Arboroasa” din județul Suceava, cu sprijinul Consiliului Raional Cernăuți și al Consulatului General al României la Cernăuți.

Acest eveniment, ca și multe altele organizate de Centrul Bucovinean de Artă în ultimii ani, a cunoscut o remarcabilă creștere a audienței cu ajutorul partenerilor media și a devenit o sărbătoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei, dar și o rampă de lansare a tinerilor interpreți pasionați de muzica populară românească.

Un loc aparte în cadrul acestui eveniment l-a avut Simpozionul Internațional de etnografie și folclor ,,Vatră dulce strămoșească” ediția a XIII-a, cu tema ,,Cultura tradițională în educația și dinamica memoriei culturale” (soluționarea problemelor de revitalizare, conservare, promovare а patrimoniului cultural material și imaterial cu specific identitar românesc). Articolele și materialele prezentate în cadrul acestui forum de specialitate, cu o deosebită valoare culturală, documentară, etnologică, științifică și tehnică pentru înțelegerea naturii și importanței patrimoniului cultural și istoric cu specific identitar, vor fi publicate în următoarele numere ale Magazinului-etnocultural ,,Cronici Bucovinene”.

Festivalul ,,În grădina cu flori multe” s-a desfășurat în două locații: la Casa de Cultură din Horbova și în Sala de Spectacole ,,Dumitru Covalciuc” a Centrului Bucovinean de Artă din Cernăuți.

Participanții și-au dat concursul la 4 secțiuni: soliști vocali, soliști instrumentiști, formații vocal – folclorice și formații coregrafice. Aproape 200 de copii și tineri au pășit pe scenă pentru a-și demonstra talentul și măiestria, fiind apreciați de un juriu format din specialiști valoroși, atât muzicieni, cât și etnologi, etnografi sau profesori.

Membrii juriului acestei ediții a festivalului au fost: Svetlana Deibuc (Solistă la Filarmonica din Cernăuți), Natalia Andrieș (Vicepreședintele Centrului Bucovinean de Artă Cernăuți), Nadia Selezniova (Maestru Emerit în Arte, dirijorul corului „Cernăuți” de la Filarmonica din Cernăuți), lect. univ. dr. Gheorghe Posteucă (Catedra de Educație Muzicală – Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți), lect. univ. dr. Irina Airinei Vasile (SNSPA București), prof. Adrian Ardeleanu (Directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași), prof. Ofelia-Florica Haranguș (profesor de canto, interpretă de muzică populară din Câmpina, județul Prahova), prof. drd. Maria Calancea (Președintele Asociației Profesionale Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ,,Arboroasa” din județul Suceava), drd. Smaranda Mureșan (etnolog, cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud). Președintele juriului a fost domnul conf. univ. dr. Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei (profesor la Catedra de Educație Muzicală din cadrul Universității Naționale „Iurii Fedkovici” din Cernăuți).

Aceștia au apreciat nivelul de pregătire a concurenților și organizarea impecabilă a acțiunii artistice, urmată de frumoasă ,,Seară Românească”, în stilul consacrat pe care Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuți îl păstrează de șaisprezece ediții.

Trofeul acestei ediții le-a revenit la două concurente: la secțiunea soliști vocali – domnișoarei Flavia-Maria Cochirleanu (Buzău), iar la secțiunea soliști instrumentiști – domnișoarei Patrisia Ivaneț (nai) (Hrușeuți, Cernăuți). Altor două concurente – Anastasia Opaeț (Cireș, Cernăuți) și Elena Lazăr ( Dăeni, Tulcea), având același punctaj cu deținătoarele trofeului, le-au fost acordate diplome de gradul I și diplome speciale de performanță din partea membrilor juriului.

Deși, din cauza pandemiei de Covid-19, situația este încă una nesigură în ceea ce privește condițiile de desfășurare a unor astfel de evenimente culturale, iar cerințele de traversare a frontierei sunt destul de exigente, mai mulți reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, artiști consacrați din România și Republica Moldova, specialiști în domeniu sau membri ai juriului, admiratori și păstrători ai tezaurului muzical-folcloric românesc, copii și tineri, interpreți de cântece populare românești din mai multe zone folclorice ale țării, au participat la acest frumos festival, venind din diferite județe, precum: Suceava, Botoșani, Iași, Bistrița-Năsăud, Prahova, Buzău, Vâlcea, Tulcea, dar și din București.

Județul Bistrița-Năsăud a fost reprezentat de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific în cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, cea care a făcut parte din juriul festivalului și a susținut o comunicare științifică în cadrul simpozionului internațional „Vatră dulce strămoșească”.

Organizatorii acestor evenimente culturale își doresc să sublinieze impactul și relevanța desfășurării lor într-un spațiu multietnic și multicultural și susțin că identitatea culturală este elementul definitoriu pentru om în viață. Partenerii în organizarea acestei acțiuni sunt animați de dorința de a susține astfel de activități culturale pentru a-i ajuta pe copiii și tinerii de etnie română din acest ținut să-și atingă aspirațiile, fiind convinși că datorită acestui sprijin, dar și elanului, ambiției și dorinței participanților, promovarea și valorificarea comorilor populare românești vor avea succes.

Așadar, se cuvine să-i felicităm pe toți participanții la acest frumos eveniment – concurenți, artiști, membrii ai juriului sau specialiști invitați la simpozion, dar și pe organizatori deopotrivă, remarcând încă o dată dăruirea și implicarea domnului Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți, dar și președintele festivalului, un neobosit promotor al culturii și tradițiilor românești din Regiunea Cernăuți, Ucraina.

Sursă text: Comunicat de presă – Centrul Bucovinean de Artă Cernăuți, Festivalul Concurs Internațional de Muzică Populară Românească „În grădina cu flori multe”, ediția a XVI-a, 23-25 iulie 2021, Cernăuți, Ucraina. Material îngrijit de etnolog drd. Smaranda Mureșan, cercetător științific, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:02:25

Atelier de incluziune socială, sau cum privim persoanele cu dizabilități

În cadrul evenimentului Povestea Vinului care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână în zona Turnul Dogarilor, are loc și un atelier de incluziune socială. Inițiatorii își propun să transmită un semnal cu referire la greutățile de care se lovesc zilnic persoanele cu handicap.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: