luni, august 23, 2021

Expozitie de pictură Silvia Țogorean

De citit!

Expozitie de pictură Silvia Țogorean

În cadrul Festivalului de Arte Vechi, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, secţia Casa Argintarului, Asociația ”Produs în Bistrița-Năsăud”, în parteneriat cu Centrul EUROPE DIRECT Bistrița-Năsăud, organizează vineri, 6 august 2021, ora 17:00, vernisajul expoziției de pictură cu motive săsești a creatoarei Silvia Țogorean.

Expoziţia va fi deschisă de managerul Complexului Muzeal Județean, dr. Alexandru Gavrilaş, directorul executiv al Asociației ”Produs în Bistrița-Năsăud”, Elena Bărbos, reprezentanți ai Forumului Democrat German și alți invitați surpriză.

Silvia Ţogorean s-a născut la Miercurea-Ciuc, judetul Harghita în anul 1958 și și-a trăit copilăria la Corabia, judeţul Olt. A început să picteze de mic copil, iar din clasa a V-a a frecventat cursuri de pictură la Casa Pionierilor. A urmat Liceul de Arte Plastice din Piteşti.

În anul 1988, Silvia Ţogorean s-a stabilit la Bistriţa și, până în 2004, a lucrat în Atelierul Galle şi Secţia Pictură pe Sticlă a Fabricii de Sticlă din Bistriţa.

Apoi, “pur şi simplu nu am putut să stau fără să pictez. Am început să pictez obiecte din ceramică, lemn şi m-am oprit la lemn, mi s-a părut mai cald, mai aproape de mine”

Începând cu 2017, Silvia a deveit membru al Asociaţiei Produs în Bistriţa-Năsăud, împreună cu care a participat la numeroase evenimente dintre care amintim: Festivalul Bistrița Medievală 2017, Zilele Medievale Bistrița 2018 – 2019, Festivalul medieval Mediaș 2018, Târgul mare al Bistriței 2017 – 2020, Festivalul Usturoiului 2017 – 2019, Târgul de Artă Meșteșugărească ”Simfonii de Toamnă” Târgu Mureş 2018, Festivalul de Artă Populară ”Lada cu zestre” din Piatra-Neamţ, 2019, Târgul de Turism al României Romexpo din Bucureşti, 2020, etc.

De curând, Silvia și-a amenajat un atelier în aproierea Bistriței, la Jelna, unde așteaptă turiști și localnici, dornici să experimenteze meșteșugurile locale.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:02:25

Atelier de incluziune socială, sau cum privim persoanele cu dizabilități

În cadrul evenimentului Povestea Vinului care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână în zona Turnul Dogarilor, are loc și un atelier de incluziune socială. Inițiatorii își propun să transmită un semnal cu referire la greutățile de care se lovesc zilnic persoanele cu handicap.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: