luni, iulie 26, 2021

Sânzâienele- mit, tradiție, credință

De citit!

Sânzâienele- mit, tradiție, credință

                  

„Destinul este acea parte din Timp în care istoria își imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.”

                          (Mircea Eliade, „Noaptea de Sânzâiene”)

Privită din unghiuri diferite, Sărbătoarea de Sânzâiene se poate situa atât în sfera mitului, a magiei, a poeziei, dar mai cu seamă în cea a credinței creștine. Și asta pentru că, înainte de toate, la această dată de 24 iunie, se sărbătorește nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul proroc al Vechiului Testament și totodată cel care face legătura cu Noul Testament.

Tot în această zi se celebrează Sânzâienele sau Drăgaica. Se spune despre Sânzâiene că sunt niște fete frumoase care trăiesc pe câmpii sau în păduri și care dau puteri deosebite florilor care, din data de 24 iunie, au puteri tămăduitoare. Despre noaptea de Sânzâiene se zice că este magică, fiindcă „este vară în cer și pe pământ, este vară în suflete și trupuri, este anotimpul dragostei și al vieții plenare”. Se mai spune că sufletele și lumea celor plecați în veșnicie se unește cu a muritorilor.

Această sărbătoare este sărbătoarea Zânelor numite „San Diana” (Sânzâiene) sau Iele. Solstițiul de vară este începutul  sărbătorii de Sânzâiene. „Momentul culminant al acestei sărbători al Deei Mater” („San Diana”) e sinonim în credințele precreștine din spațiul daco-roman cu suspendarea timpului în spațiul și clipa solstițiară,…..moment în care se credea că poți sorbi eternitatea și poți intra în contact cu transcendentul.” (Nicolae Feier, „Părinții Neamului Românesc”) De Sânzâiene sau chiar de Rusalii, aflăm dintr-o altă scriere a părintelui, „Neridonis” (Domneștiul de astăzi), că se desfășura un ritual agrar, și anume, „Impenatul Boului”, sau „Înstruțatul boului”, pe Someș. Celui mai frumos taur din cirezile satului, după ce era spălat și stropit cu apă sfințită, i se așeza pe grumaz o cunună de Sânzâiene și margarete sălbatice. Toate fetele purtau pe cap cununi de Sânzâiene și margarete sălbatice. La final, taurul era sacrificat. „Cu sângele lui se stropeau Sânzâienele care erau duse acasă și se făceau din ele cununițe pentru fiecare căsean, apoi erau azvârlite pe casă. Al cărui cunună cădea, se credea că este ales de către Sânziana să moară și să urce la ea în cer, în acel an.” (Nicolae Feier, „Neridonis….”).

Florile de Sânzâiene sunt galben-aurii si au un miros puternic a fân și a miere.Viața lor este scurtă și durează atât cât soarele le mângâie petalele. Au mai fost numite Doamnele Florilor, Sant-zianele. Obiceiul spune că fetele de măritat așteaptă să se spele pe față cu roua dimineții, deoarece în noaptea de 24 își vor vedea ursita. Sânzâienele investesc florile cu puteri magice pentru a veni în sprijinul celor care își caută jumătatea. În noaptea de Sânzâiene se rostesc descântece.

Etimologia cuvântului „Sânzâiene” este asociată cu „Sancta Diana”, o zeitate păgână, sărbătoarea fiind la origine una păgână, și iată ce întorsătură au luat lucrurile, devenind peste timp o sărbătoare creștină, ortodoxă, care reprezintă, atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere mitic, punți de legătură între Legea Vechiului Testament și Legea Iubirii, cea a Noului Testament, respectiv, între sacru și profan, între ceresc și pământesc. Sânzâienele marchează astfel solstițiul de vară și dau astfel frâu liber iubirii și fertilității. Fiindcă florii de Sânzâiene i se mai spune „iarba ce alungă diavolii și duhurile necurate”, se agață la fereastră, îndepărtând strigoii de casă și pe toți cei cu gânduri rele.

Sărbătoarea de Sânzâiene este menționată în multe opere literare , cum ar fi scrierile lui Dimitrie Cantemir, romanele lui Sadoveanu sau Mircea Eliade. De toți este văzută ca o celebrare a iubirii, o încercare de aflare a ursitei, o sărbătoare aflată sub semnele magiei. Mihail Sadoveanu descrie noaptea sfântă din poiana codrului Paraclis: „În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea înaltă și soarele începe să deie îndărăt.” Mircea Eliade zugrăvește atât de subtil vraja nopții de Sânzâiene: „Unii spun că noaptea aceasta, exact la miezul nopții, se deschid cerurile….Dar probabil că se deschid numai pentru cei care știu cum să le privească….”

                                                             Prof. Mirela Rus

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:01:46

Tragedie la Lunca Ilvei

Un copil în vârstă de numai 1 an din Lunca Ilvei a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corporală.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: