duminică, iulie 25, 2021

„Ensana Sovata” sau jecmăneală post / Covid

De citit!

„Ensana Sovata” sau jecmăneală post / Covid

Câteva zile libere, de sărbătoare, te determină să te gândești la un pachet turistic care să te mai limpezească după atâta Covid.

Am ales un pachet puțin cam piperat, gândindu-mă la două nopți de cazare, demipensiune și suma de 1800 lei, pentru două persoane. Dar mă gândeam că la acest preț și „renumele” – „Ensana Sovata” vor oferi condiții speciale așa cum precizează și site-ul. Din păcate „Deluxe” s-a dovedit a fi doar o jecmăneală post Covid. Adevărat că Horeka a suferit poate cel mai mult de pe urma Covidului, dar goana aceasta de recuperare pe seama turiștilor mi se pare inacceptabilă. O cameră modestă, de aproximativ 3,70 / 3, zice-se renovată, cu două paturi care se întind până –n masa de scris, încât cu greu te poți deplasa printre ele, o baie fără cadă, fără schimbat așternuturi zilnic, fără trecerea menajerelor pentru schimbarea prosoapelor și toate la hotelul de 4 stele – „Ensana Sovata”. Cum de au primit 4 stele? Nu-mi explic ! N-ar fi rău ca cei din turism să mai facă vizite inopinate la aceste stele depășite. Dacă mai vorbim de demipensiune, atunci categoric și la meniu sunt corigenți sau cel puțin bucătăria este incapabilă de diversificare și la un nivel de patru stele. Putem vorbi și de saună. Două din cele patru cabine sunt defecte iar la jacuzzi trebuie să așteptați aproximativ 60′  pentru ca aparatele să funcționeze. Nu aș putea spune nimic de personal, care se dovedește a fi amabil și se străduiesc, dar categoric problemele pe care le-am prezentat pornesc din altă parte. Păcat de stațiunea cochetă, frumoasă care te îmbie la plimbare sau muzică de bună calitate dar la alt hotel sau complex. Concluzia ar fi că, dacă totuși optați pentru Sovata, evitați gigantul „Ensana Sovata” sau dacă nu aveți încotro, nu uitați să vă luați și hârtie igienică de acasă. Și cu asta au probleme. Se pare că patronii acestui complex nu au reușit să învețe nimic de la vecinii unguri decât traducerea în limba maghiară a posturilor tv .

Prof.dr. Dorel Cosma

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:01:46

Tragedie la Lunca Ilvei

Un copil în vârstă de numai 1 an din Lunca Ilvei a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corporală.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: