duminică, iulie 25, 2021

Jurnalul Național: Război total în PNL. S-a ajuns la faza pe transferuri, excluderi și radieri din partid

De citit!

Jurnalul Național: Război total în PNL. S-a ajuns la faza pe transferuri, excluderi și radieri din partid

Atât tabăra care susține candidatura actualului președinte PNL, cât și cea care îl susține pe premierul Florin Cîțu se acuză, reciproc, de acte de sabotaj, prin mișcări dubioase de membri cu drept de vot la Congres. Aceste acuzații vizează radierea unor membri care nu și-au plătit cotizația sau transferuri suspecte de la o filială la alta. În tot acest război intern, președintele Comitetului pentru Organizarea Alegerilor din PNL, Theodor Stolojan, a emis un document prin care stabilește că doar membrii care s-au înscris în partid până în 31 decembrie 2020 pot vota la aceste alegeri.

Conflictul fără precedent din interiorul PNL a ieșit la iveală luni, în timpul ședinței tensionate, unde secretarul general Robert Sighiartău și președintele Ludovic Orban s-au contrat atât de tare, încât s-a ajuns chiar la proferarea de amenințări cu dosare penale. Astfel, actualul lider liberal și-a acuzat secretarul general de faptul că blochează accesul la baza de date a partidului, prin modificarea acesteia, pentru ca,  astfel, să poată controla și manipula votul delegaților la congresul partidului care va avea loc în data din 25 septembrie. La rândul său, Sighiartău l-a acuzat pe Orban că face ameninţări cu plângeri penale şi se comportă ca Dragnea sau Ceauşescu.

Deatlii aflați pe site-ul: jurnalul.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:01:46

Tragedie la Lunca Ilvei

Un copil în vârstă de numai 1 an din Lunca Ilvei a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corporală.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: