duminică, iulie 25, 2021

Emoții pentru directorii de școli din Bistrița-Năsăud

De citit!

Emoții pentru directorii de școli din Bistrița-Năsăud

Emoții pentru cei care se află la final de mandat de manageri ai școlilor. În data de 14 septembrie vor începe concursurile pentru ocuparea posturilor de directori de unităţi de învăţământ, acesta urmând să se desfășoare în mai multe etape.

Într-o conferință de presă, Sorin Cîmpeanu a precizat că metodologia de concurs a fost avizată. Potrivit acesteia, concursul va debuta la data de 14 septembrie și se va derula pe parcursul primului semestru din anul şcolar 2021-2022.

,,În data de 15 octombrie va fi organizată proba scrisă. Pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie vom avea probele de interviu la nivelul fiecărei şcoli. În perioada 20 – 22 decembrie vor fi emise deciziile de numire, începând cu data de 10 ianuarie, când începe semestrul al doilea al anului şcolar 2021 – 2022. Au fost o serie de argumente pro şi contra pe baza cărora Ministerul Educaţiei a înţeles că, punând în balanţă aceste argumente pro şi contra, este mai bine să demarăm concursurile în data de 14 septembrie decât în data de 27 iulie proba scrisă aşa cum a fost anunţat anterior. Printre elementele care susţineau data de 27 iulie se regăsea nevoia de numire a directorilor interimari ale căror contracte expiră. Vom vedea în ce măsură se va regla aspectul numirii interimarilor. Deocamdată, legea este foarte clară în această privinţă”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, concursul va privilegia exclusiv criteriile de competenţă.

Mandatele de directori și directori adjuncți vor expira în luna august. Este vorba de 9771 posturi.

Amintim că pe 9 ianuarie au expirat peste 4200 de mandate de director și directori adjuncți, iar în luna august vor expira alte peste 5400 de mandate.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:01:46

Tragedie la Lunca Ilvei

Un copil în vârstă de numai 1 an din Lunca Ilvei a suferit arsuri de gradul II pe aproximativ 30% din suprafața corporală.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: