vineri, august 20, 2021

Reacția Prefecturii Bistrița-Năsăud după amenințarea de ieri

De citit!

Reacția Prefecturii Bistrița-Năsăud după amenințarea de ieri

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a făcut o serie de precizări cu privire situația bărbatului care a recurs, miercuri, la un gest extrem, amenințând că își dă foc în Piața Petru Rareș din municipiul Bistrița.

,,În jurul orei 10:00, la sediul Instituției Prefectului a fost preluat un apel telefonic din partea unui reprezentant al Federației Românilor de Pretutindeni prin care ne-au anunțat că un bărbat din comuna Cetate i-a apelat pentru a-i anunța că se află în fața Palatului Administrativ în autoturismul personal cu intenția de a-și da foc. Prefectul Stelian Dolha și subprefectul Atilla Décsei au invitat bărbatul în audiență, iar jandarmul de serviciu de la Palatul Administrativ s-a apropiat de autovehicul pentru a chema bărbatul la discuții. Acesta din urmă a refuzat să iasă din mașină, precizând că are un cuțit, dar și o butelie legată cu fire la bateria mașinii pe care intenționează să o explodeze”, precizează Prefectura.

În aceste condiții, forțele de ordine au fost sesizate de îndată pentru a interveni la fața locului.

”Tentativa bărbatului a venit pe fondul situației personale cu privire la punerea în posesie a anumitor proprietăți, situație discutată și anterior în cadrul unor audiențe cu prefectul Stelian Dolha, dar și cu conducerea precedentă a Instituției Prefectului, audiențe la care au participat și consilieri ai compartimentului UAACR, care au explicat bărbatului care sunt procedurile. Înainte de sosirea forțelor de ordine, prefectul Stelian Dolha, alături de una dintre consilierele juridice de la compartimentul UAACR (Urmărirea Actelor Administrative cu Caracter Reparatoriu) s-au apropiat de vehicul încercând să îl convingă pe bărbat să coboare și să aibă un dialog. După apariția efectivelor din cadrul Jandarmeriei și apoi a Poliției, timp de două ore și jumătate s-au purtat negocieri cu bărbatul în cauză. Nu s-a ajuns la niciun consens, astfel că, în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au procedat la scoaterea forțată din vehicul a buteliei, dar și a persoanei, care a fost preluată de echipajul SMURD, aflat la fața locului”, mai arată sursa citată.

Potrivit Instituției Prefectului, situația bărbatului cu privire la punerea în posesie a anumitor proprietăți a fost discutată și în cadrul unor audiențe cu prefectul Stelian Dolha, dar și cu conducerea precedentă a Instituției Prefectului.

Menționăm faptul că, printr-o Hotărâre a Comisiei Judeţene Bistriţa-Năsăud din anul 2009, a fost validată Anexa nr.49 Cetate cu 21 poziţii. În Anexa nr.49 Cetate, mama bărbatului a fost înscrisă cu suprafaţa de 4,60 ha în calitate de moştenitoare după soț, iar bărbatul în cauză a fost înscris în calitate de moştenitor cu suprafaţa de 2,32 ha. Prin hotărârea susmenţionată a fost validat dreptul de proprietate ca întindere, în Anexa nr.49 Cetate, nefiind stabilite şi amplasamentele. Bărbatul în cauză îşi dovedeşte dreptul de proprietate cu un certificat de la Arhivele Statului, în instanţă fiindu-i recunoscut dreptul de proprietate fără amplasament. Întrucât Comisia locală Cetate nu avea teren la dispoziție, s-a procedat la formularea mai multor cereri de către Comisia judeţeană Bistriţa-Năsăud către A.D.S. Bucureşti, iar în anul 2019 a fost încheiat protocolul de predare-preluare a terenurilor între Comisia locală Cetate şi A.D.S”, se mai precizează în comunicat.

Bărbatul a fost invitat la punerea în posesie cu suprafaţa care a fost predată de A.D.S. la Comisia locală Cetate, punere în posesie care nu s-a finalizat pentru că bărbatul în cauză nu a fost de acord cu amplasamentele oferite de Comisia locală Cetate.

”Potrivit alin.(2) al art.16 din H.G. nr.401/2013 în cazul în care persoanele cărora li s-a făcut comunicarea nu se prezintă la data şi locul stabilite, punerea în posesie şi întocmirea proceselor-verbale se face în prezenţa unor martori, de regulă proprietari vecini. Titlurile de proprietate, precum şi procesele-verbale de punere în posesie se comunică prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Astel, a fost emis un titlu de proprietate în 11.05.2021 pentru suprafaţa de 4,60 ha, urmând să fie emis şi al doilea titlu de proprietate forţat pentru suprafaţa de 2,32 ha întrucât luni, pentru data de 07 iunie a fost convocat din nou la punerea în posesie, s-a prezentat şi a refuzat amplasamentul”, încheie Prefectura Bistrița-Năsăud.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:02:25

Atelier de incluziune socială, sau cum privim persoanele cu dizabilități

În cadrul evenimentului Povestea Vinului care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână în zona Turnul Dogarilor, are loc și un atelier de incluziune socială. Inițiatorii își propun să transmită un semnal cu referire la greutățile de care se lovesc zilnic persoanele cu handicap.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: