joi, august 19, 2021

Controale în trafic. În vizor transportatorii de persoane

De citit!

Controale în trafic. În vizor transportatorii de persoane

În această săptămână, poliţiştii bistrițeni cu atribuții pe linie rutieră, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, acționează pentru depistarea şi sancţionarea abaterilor rutiere, comise în special de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane.

Pe lângă legalitatea efectuării transportului de persoane, acțiunile polițiștilor au vizat verificarea modului în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse internaționale regulate/speciale. De asemenea, sunt avute în vedere și autovehiculele care efectuează transport în regim taxi din județ.

În acest context, ieri au fost verificate autovehicule destinate transportului de persoane, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 20.235 de lei. Totodată, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare și au fost suspendate un număr de 6 permise de conducere.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:49:37

Ana Adam

Ana Adam este fotograf profesionist, specializată pe fotografia de familie și portret. Ana prin pregătirea și experiența pe care o are, reușește să surprindă portrete de familie care surprind. Sute de familii din Bistrița-Năsăud, au pe perete, un portret de familie surprins și editat de Ana Adam.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: