miercuri, iunie 23, 2021

Caravana vaccinării împotriva Covid-19 poposește sâmbătă la Rodna

De citit!

Caravana vaccinării împotriva Covid-19 poposește sâmbătă la Rodna

Acțiunile de vaccinare a populației împotriva COVID-19 continuă în Bistrița-Năsăud, o nouă campanie urmând să se desfășoare în mediul rural al județului, de această dată în localitatea Rodna.

,,Sâmbătă, 5 iunie, echipa detașată de la centrul de vaccinare din Năsăud se va deplasa în Rodna, pentru a administra doritorilor serul anti-COVID Johnson&Johnson. Activitățile de imunizare se vor desfășura în regim drive-thru, în intervalul orar 8:00 – 17:00, cu accesul de pe strada Sportului. Toți beneficiarii se vor putea bucura de un ambient relaxant și își vor putea face cumpărăturile în piața din zonă. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare. Drumul spre normalitate se află la un vaccin distanță!”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

Campanii de vaccinare în mediul rural au fost organizate și la Lechința, Dumitra, Prundu Bârgăului, Ciceu Giurgești, Ciceu Mihăiești, Reteag sau Poiana Ilvei. Totodată, acțiuni de vaccinare au fost organizate și în toate cele 4 orașe din mediul urban al județului – Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi.

La nivelul întregului județ Bistrița-Năsăud, până la data de la 2 iunie, au fost administrate 95.586 doze de vaccin, numărul total al persoanelor vaccinate cu rapel fiind de 45.943.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

Vremea în următoarele patru săptămâni: Reprize de caniculă și precipitații, mai ales în sud și est

Meteorologii anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile vor fi în creștere în aproape toată țara. Totuși, ploile nu dispar și este posibil să apară în special în regiunile sudice și sud-estice.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: