joi, august 19, 2021

Emil Radu Moldovan: ,,Îmi pare rău de plecarea lui Horațiu Pașca!”

De citit!

Emil Radu Moldovan: ,,Îmi pare rău de plecarea lui Horațiu Pașca!”

Îmi pare rău de Horațiu Pașca. Este un om deosebit, tânăr, localnic, iar decizia de a fi demis nu îmi aparține mie, ci Consiliului de Administrație al clubului, spune președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Horațiu Pașca a fost o parte importantă a proiectului numit Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, mai punctează Radu Moldovan.

,,Nu mă duc nici în partea aceea unde se spune că lui Pașca i se datorează totul. Că mai sunt unii pe acolo care au dus geanta de echipamnte. Proiectul mi-a fost prezentat de Horațiu și actualul antrenor principal interimar, alături de o colegă a dumneavostră, din presă,  Gabi Ciornei . Eram într-o znă gri, spre neagră atunci. Practic riscam să devenim unul dintre cele trei județe care nu aveau niciun sport de echipă în primele trei ligi” a mai punctat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan

În ultimele partide disputate Gloria a câștigat cu 28-22 împotriva Universității Cluj și cu 24-22 în fața Craiovei, salvându-și onoarea pe finalul acestui campionat. Un campionat compromis, în care, la un moment dat, era mai aproape lupta pentru evitarea retrogradării decât de obiectivul propus la început, cupele europene.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:49:37

Ana Adam

Ana Adam este fotograf profesionist, specializată pe fotografia de familie și portret. Ana prin pregătirea și experiența pe care o are, reușește să surprindă portrete de familie care surprind. Sute de familii din Bistrița-Năsăud, au pe perete, un portret de familie surprins și editat de Ana Adam.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: