sâmbătă, iunie 19, 2021

Dragoș Mandache, reținut de procurorii DNA

De citit!

Dragoș Mandache, reținut de procurorii DNA

Dragoş Mandache, coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând ziua de joi, a lui Dragoş Mandache, la data faptelor coordonator zonal al Departamentului Inspecţii Tehnice Periodice şi Supraveghere Parc Naţional de Vehicule din cadrul RAR, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că prezenta cauză are ca obiect modalitatea în care mai mulţi inspectori tehnici atestaţi RAR ar fi dezvoltat şi perfectat o practică de a pretinde şi primi sume de bani, pentru a atesta în mod nereal efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor, fără ca acestea să fie efectiv prezente.

În acest context, spun anchetatorii, în perioada 2019 – 2021, Dragoş Mandache, în calitatea menţionată, ar fi pretins şi primit, de la un inspector tehnic de la o staţie autorizată RAR sumele de 12.000 euro şi 10.000 lei pentru a soluţiona într-o manieră favorabilă o sesizare referitoare la încălcarea reglementărilor privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor în staţia unde acesta îşi desfăşura activitatea, a declara admişi la programul de reatestare ca inspector tehnic, pe el şi o altă persoană, a desemna ca inspector la monitorizarea de fond o anumită persoană şi pentru a nu sancţiona staţia unde inspectorul îşi desfăşura activitatea pentru nefuncţionarea camerelor video.

DNA informează că vineri Dragoş Mandache urmează să fie prezentat Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: Agerpres

SourceAgerpres
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:02:15

Promo Grecia

https://www.youtube.com/watch?v=2MkulH6EwR8 Seria de evenimente este organizată de Federația de Folclor din Serbia. Înscrieri și detalii la adresele: redactie@bcmedia.ro sau igf.president@yahoo.com

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: