marți, mai 18, 2021

Omul de lîngă tine

Prezentăm oameni care au un impact asupra comunității în care trăiesc, oameni care ne inspiră prin ceea ce fac.

Realizator: Paul Adam

Dacă cunoști și tu o persoană care are ceva deosebit, care ne poate inspira să facem lumea mai bună, sau prin ceea ce face este un model pentru cei din jur, trimite-ne un email pe adresa redactie@as-tv.ro cu numele persoanei și motivul pentru care tu crezi că oamenii trebuie să afle despre ea.

 

 

Șapte, nota minimă pentru directorii de școli

De citit!

Șapte, nota minimă pentru directorii de școli

Tot mai multor  manageri ai instituțiilor de învățământ din Bistrița-Năsăud le expiră mandatul. Iată în ce condiții își pot păstra postul:

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat organizarea unui examen scris pentru toţi cei care doresc să devină directori în unităţi de învăţământ, iar cei care vor lua la această testare minim nota 7 vor susţine apoi interviuri. Aceste concursuri încep cu un examen scris în data de 27 iulie, la care se vor putea prezenta toţi care cei aspiră la funcţia de director sau director adjunct într-o unitate de învăţământ preuniversitar. La acest examen scris urmează să testeze de la abilităţile cognitive până la cele manageriale. Ministerul Educației ia în calcul ca poziţia de director educaţional plus director adjunct să fie dublată de un director administrativ, care să poată să pună în aplicare proiectele finanțate  prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

În 5 august expiră mandatele directorilor tuturor instituțiilor de învățământ.

Foto: portalinvatamant.ro

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

Băncile din România au investit milioane de euro în proiecte de digitalizare

Băncile din România au crescut investiţiile în automatizarea proceselor, astfel că în 2020 au fost investiţi peste 200 de milioane de euro în proiecte de digitalizare, potrivit unui comunicat de presă al Horvath care citează o analiză a companiei de consultanţă bancară Finnoconsult.

More Articles Like This

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: