vineri, octombrie 1, 2021

Moș Martin și vizitele sale nocturne în Bistrița-Năsăud

De citit!

Moș Martin și vizitele sale nocturne în Bistrița-Năsăud

La fel ca în ultimii câțiva ani, primăvara urșii  dau iama prin gospodăriile  bistrițenilor. Astfel, un exemplar  din neamul lui Moș Martin a das nas în nas cu localnicii pe Valea Ghinzii. Un confrate al său însă și-a dat întâlnire cu oamenii în cartierul Unirea.

 Miercuri, în jurul orei 22.00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, au intervenit în urma unui apel la Numărul Unic de Urgență 112, în zona Valea Ghinzii, după ce un bărbat a anunţat prezenţa unui urs pe strada Alunului. Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat în zonă împreună cu un paznic de vânătoare din cadrul Ocolului Silvic Bistrița. La fața locului s-a constatat faptul că ursul a produs pagube materiale, a omorât mai mulți porumbei,  după care a părăsit zona respectivă.

         Jandarmii au mai rămas în apropierea gospodăriei pentru o perioadă de timp, pentru a se asigura că ursul nu se întoarce. Acţiunea a durat aproximativ 2 ore, misiunea încheindu-se fără alte incidente.

        Totodată, în această noapte în jurul orei  01.40, un alt apel 112 anunța prezența unui urs în cartierul Unirea. Un bărbat a anunțat că animalul i-a traversat gospodăria, a trecut drumul principal și s-a îndreptat către Slătinița.

           Jandarmii au intervenit la fața locului, alături de un inginer silvic din cadrul Fondului de Vânătoare 19 Poieni. La momentul în care echipajul a ajuns în zonă, ursul nu a fost văzut la fața locului, dar jandarmii au mai patrulat pentru aproximativ o oră în zona respectivă pentru a se asigura că nimeni nu este în pericol, misiunea încheindu-se și în acest caz fără incidente. În ambele cazuri au fost anunțate și celelalte instituții abilitate să intervină în asemenea cazuri – conform procedurii, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița – pentru activarea aplicației RO-Alert.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

00:03:18

Concert în curtea Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud

Cadrele medicale de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au avut parte astăzi, de un moment muzical special, chiar în curtea unității.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: