sâmbătă, iulie 31, 2021

Micuții prinți au fost vizitați de jandarmii bistrițeni

De citit!

Micuții prinți au fost vizitați de jandarmii bistrițeni

Puritate, bucurie și multe zâmbete! De acestea am avut parte jandarmii bistrițeni care au fost oaspeți ai copiilor din cadrul Centrului Micul Prinț! Micuții au fost deosebit de încântați de vizita oamenilor legii și au luat cu asalt mașina de intervenție.


Toți au fost deopotrivă nerăbdători să se pozeze sau să o îmbrățișeze cu căldură pe Sașa, unul dintre câinii de serviciu ai Jandarmeriei bistrițene, sau să probeze căștile sau scuturile de protecție ale acestora.
La împlinirea a 12 ani de la înființarea Centrului Micul Prinț din Bistrița, și cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, pe tot parcursul lunii aprilie sunt organizate o serie de activități social-educative dedicate conștientizării acestui tip de tulburare.
Tehnicile folosite permanent în munca specialiștilor cu copiii centrului implică și costuri enorme pentru fiecare părinte, astfel jandarmii bistrițeni au ales să facă și o donație în valoare de 2.100 de lei, pentru cei care beneficiază de serviciile oferite în cadrul centrului. Este minunat să putem contribui la accesul acestora la cât mai multe ore de terapie, pentru ca ulterior să poată fi integrați cât mai bine în colectivitate.
La finalul vizitei, jandarmii le-au propus celor prezenți provocarea de a realiza mai multe desene care să exprime cum îi percep acum pe jandarmi. Astfel, la finalizarea lucrărilor jandarmii au promis că o să se întoarcă din nou la centru, pentru a organiza o expoziție cu toate lucrările copiilor.
Scopul acestor activități îl constituie promovarea drepturilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist, lupta împotriva discriminării acestora dar și cultivarea unui spirit comunitar al acceptării și susținerii persoanelor cu o dezvoltare atipică.

- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Slide Reclame animate Atelierul de imagini publicitate și marketing
online
Accesează pagina!

Ultima oră

Patriarhul Daniel-al doilea mesaj istoric! se înscrie astăzi, definitiv, în linia marilor ierarhi ai românilor! Vrednic este!

A trecut mai puțin de un an - Sf. Dimitrie, 27 oct. 2020 - de când Prefericitul Daniel a dat mesajul care a zguduit clasa politică și a ridicat inimile românilor: ”Dumnezeu nu se lasă batjocorit”! Răspunsul la amenințările cu restricții noi din partea guvernanților.

Mai multe articole de acest fel

- Advertisement -spot_img
%d blogeri au apreciat: